Există câteva reguli privitoare la despărţirea cuvintelor în silabe. Iată-le explicate mai jos.
1. Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare: ca-să; pa-du-re; u-ti-li-za-re, re-ce, ve-cin, po-diș, a-fiș, le-ge, o-lea-că, lu-nă, soa-re, ra-zei.
Dacă înaintea consoanei sau după ea se află un diftong sau un triftong, consoana trece în silaba următoare:
pâi-ne; stro-pea-lă; cre-ioa-ne.
Litera x este considerată ca o singură consoană şi trece în silaba următoare atunci când se află între două vocale: a-xă; e-xa-men; e-xer-ci-ţiu.
Grupurile de litere ch, gh (urmate de e sau i) notează câte o singură consoană, k’, g’; de aceea, cuvintele în care apar se despart astfel: u-re-che, a-chi-tat, le-ghe, o-ghial
2. Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba dinainte, iar a doua în silaba următoare: ar-că; ar-tist, mun-te, un-ghi-e, ic-ni, tic-sit, ac-tiv, caf-tan, mul-te, în-ger, lun-git, un-gher, în-ghi-ți, mun-te, as-cet, is-che-mi-e, as-chi-mo-di-e, as-tăzi.
Însă dacă prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t ori v, iar a doua consoană este l ori r, cele două consoane vor face parte din aceeaşi silabă: o-braz, co-dru, a-flu-ent, a-fri-can, a-gra-fa, su-ple-ţe; pa-tru; co-vrig; e-vla-vi-e, o-blo-ni, a-cla-ma, a-cru, Co-dlea, a-fla, A-fri-ca, a-glu-ti-nant, a-gro-nom, pe-hli-van, po-hrib, su-plu, cu-pru, a-tlet, etc.
3. Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce la silaba dinainte, iar celelalte două trec la silaba următoare: as-tru, mon-stru.
În cazul grupurilor lpt, mpt, nct, ncţ, ncş, ndv, rct, rtf, stm, despărţirea se face după a doua consoană din grup: sculp-tu-ră, somp-tu-os, linc-şii, func-ţi-e, arc-tic, jert-fă, ast-ma-tic, sculp-tor, re-demp-ți-u-ne, linc-șii, punc-taj, punc-ți-e, sand-vici, arc-tic, jert-fă, ast-ma-tic etc.
4. Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite: a-er, po-e-zi-e.
Atunci când o vocală este urmată de un diftong sau de un triftong, despărţirea se face înaintea acestora: plo-uă; le-oai-că; fra-ier; su-iau; du-ios; stea-ua.
DESPĂRŢIREA CUVINTELOR ÎN SILABE ŞI LA CAPĂT DE RÂND
• Despărţirea după pronunţare a fost numită şi silabaţie fonetică, însă această denumire este improprie, deoarece despărţirea cuvintelor la capăt de rând este o problemă practică, în timp ce silabaţia este o problemă lingvistică.
• Despărţirea după structură a fost numită şi silabaţie morfologică, termen impropriu, întrucât ea nu are în vedere silabaţia (care priveşte fonetica, nu (morfologia), ci elementele componente din structura anumitor cuvinte.
Normele actuale prevăd despărţirea cuvintelor în silabe după pronunţare. Este acceptată ŞI DESPĂRŢIREA DUPĂ STRUCTURĂ, însă cu unele restricţii faţă de recomandările din DOOM1. Despărţirea după pronunţare prezintă şi avantajul că pentru ea se pot stabili reguli mai generale decât pentru despărţirea după structură, care are mai mult caracter cult.
Se pot despărţi şi după structură:
– CUVINTELE COMPUSE: I-NA-BIL/ IN-A-BIL; DES-PRE/ DE-SPRE; ARTERIOS-CLEROZÂ/ ARLERIO-SCLEROZĂ; AL-TUNDEVA/ ALT-UNDEVA; DREP-TUNGHI/ DREPT-UNGHI; POR-TAVION/ POR-AVION; PRONOS-PORT/ PRONO-SPORT; ROMAR-TA/ ROM-ARTA:
– DERIVATE CU PREFIXE: ANOR-GANIC/ AN-ORGANIC; DE-ZECHILIBRU/ DEZ-ECHILIBRU; INE-GAL/ IN-EGAL; NES-PRIJINIT/ NE-SPRIJINIT; NES-TABIL/ NE-STABIL; NES-TRĂMULAT/ NE-STRĂMUTAT; PROS-CENIUM/ PRO-SCENIUM; SU-BLINIA/SUB-LINIA.
Normele actuale nu mai admit despărţirile după structură, dacă secvenţele nu sunt silabe
(ca: ÎNTR-AJUTORARE, NEVR-ALGIC) sau ar contraveni pronunţării, ca în APENDIC-ECTOMIE (apendicectomie), LARING-ECTOMIE (laringectomie). Pentru cuvintele a căror structură nu mai este clară, deoarece elementele componente sunt neînţelese sau neproductive în limba română, normele actuale recomandă exclusiv despărţirea după pronunţare (ABSTRACT, SUBIECT) sau evitarea despărţirii, dacă aceasta ar contraveni regulilor: A-BROGA; O-BIECT.
Despărţirea în scris a cuvintelor la capăt de rând se face după reguli care diferă, parţial, de regulile despărţirii în silabe […]. Limita dintre secvenţe se marchează prin cratimă, care se scrie numai după secvenţa de la sfârşitul primului rând. Sunt posibile două modalităţi de despărţire la capăt de rând: pe baza pronunţării şi pe baza structurii morfologice a cuvintelor – modalităţi pe care le vom numi în continuare DESPĂRŢIRE DUPĂ PRONUNŢARE şi, respectiv, DUPĂ STRUCTURĂ. (Regula generală şi obligatorie a despărţirii cuvintelor la capăt de rând în limba română, valabilă pentru ambele modalităţi, este interdicţia de a lăsa la sfârşit sau la început de rând o secvenţă care nu este silabă. Excepţie fac grupurile ortografice scrise cu cratimă (dintr-/un, într-/însa), la care se recomandă însă, pe cât posibil, evitarea împărţirii.
• Nu se despart la sfârşit de rând, ci se trec integral pe rândul următor:
– ABREVIERILE SCRISE LEGAT (UNESCO, SIDA) sau despărţite prin blancuri (S N C F R), prin puncte (A.C.) ori prin cratimă (LT.-MAJ., N-V);
– NUMELE PROPRII DE PERSOANE: POPESCU, ABIL EL-KADER nu: PO-PESCU / POPES-CU; ABD EL-ZKADER);
– NUMERALELE ORDINALE scrise cu cifre şi litere: V-LEA, 5-« (nu: V-/LEA, 5-/A);
• Se recomandă să nu se separe de la un rând la celălalt, ci să se treacă împreună pe rândul următor:
– PRENUMELE (sau ABREVIERILE PRENUMELOR) şi NUMELE DE FAMILIE: ION POPESCU, I.
POPESCU (nu: ION/ POPESCU, I./POPESECU),
– notaţiile care INCLUD ABREVIERI: 10 KM, ART.3 (NR. 10/KM, ART./3).
Se tolerează plasarea pe rânduri diferite a , abrevierilor pentru nume generice şi a numelor j proprii din denumirile unor instituţii, indiferent de ordine: ROMAN/S.A.; SC SEVEMAV / SA., dar şi F.C. / ARGEŞ, RA / „MONITORUL OFICIAL”, SC/ SEVEMAV SA (ca şi în scrierea completă: FOTBAL CLUB ARGEŞ etc).
ATENŢIE!
Nu se despart în silabe SUBSTANTIVELE PROPRII sau acele substantive ale căror SILABE sunt CACOFONICE: Şte-fan; Mi-hai; Car-men; Plo-ieşti; Vas-lui; cur-be; cur-ri-cu-lum; caca-o etc.
Surse: www.limba-romana.net, www.scientia.ro.
