Ghilimele

Sursă foto: cleanpng.com

Semnele citării sau ghilimelele („…” ori «…») sunt semne grafice care se întrebuinţează atunci când reproducem întocmai un text sau cuvinte spuse sau scrise de cineva.

Semnele citării se pun la începutul şi sfârşitul unei citări, închizând vorbirea directă:

A doua zi nepoată-sa îl găsi pe jumătate îngheţat. Abia putut să zică: [„] Leano, foc că mor[”] şi îi întinse un bănuţ de aur, închizând ochii.

În această situaţie se disting mai multe cazuri de folosire a ghilimelelor, după cum propoziţia pe care o anunţă e aşezată la sfârşitul, la începutul sau înăuntrul vorbirii indirecte.

a) Când reproducerea merge în continuarea cuvintelor care o anunţă, ea este precedată de două puncte şi începe cu majuscule.

Când după vorbirea directă se pune punct, semnele citării pot sta atât înaintea punctului, dacă vorbirea întervine în cursul unei propoziţii sau fraze, cît şi după punct, dacă vorbirea directă constituie o propoziţie sau o frază independentă:

Această stare socială e apoi caracterizată, cum constată şi Eminescu, [„] prin dezvălirea corpuţiei, lipsei de ruşine, de convingeri, de conştiinţă la partidele noastre politice [”].

Dacă vorbirea directă se termină cu semnul întrebării sau al exclamării, atunci ghilimelele se pun după aceste semne:

Suliţă se gândea la badea Ghiţă Botgros şi la păţania popii şi-şi zicea: [„] Uite ursita omului… Cine ştie dacă ne-om mai vedea![”] 

b) Când cuvintele din limba română care arată cui îi aparţine vorbirea direct stau după aceasta, semnele citării se pun imediat ce se termină vorbirea direct şi se separă de restul propoziţiei prin virgule sau pauză:

[„] Baba asta îmi cunoaşte taina[”], s-a mirat mezinul.

c) Dacă cuvintele care arată cui îi aparţine vorbirea direct se află în mijlocul acesteia, atunci aceste cuvinte se despart prin virgule sau pause. În acest caz nu se pun semnele citării înainte şi după intercalare:

[„] Şi asta-i o minune a vremii de-acum, gândea în sine călăreţul, ca şi minunea stelei ce a ieşit în cer; nu vrea să se-ntoarcă din crivăţ vântul cu nici un chip. Se vede că întâi trebuie să isprăvim lucrarea ce avem noi aici, la Iaşi…[”]

Semnele citării pot exprima ironia faţă de cel care foloseşte cuvântul sau grupul de cuvinte reprodus:

Prietenii ţin să afle pentru care afacere [„] foarte serioasă[”] a venit în capitală munteanul lor.

Se pot închide între semnele citării cuvintele din limba româna asupra cărora vorbitorul vrea să insiste, să atragă atenţia în mod deosebit sau să le dea o mai mare importanţă decât au în realitate:

Brânzovenescu. – Nu pricepi, neică Zahario, vorba noastră? Adică [„] noi[”], partidul nostru, pentru cine votăm noi, pentru cine lucrăm noi? Noi încă nu ştim…

Se pot pune între semnele citării titlurile operelor litirare, artistice sau ştiinţifice şi ale publicaţiilor, atunci când aceste titluri sunt reproduse într-o frază:

Eram în gimnaziu cînd am citit primele poezii ale lui Eminescu şi fantastica lui nuvelă, [„] Sărmanul Dionis[”].

Erori frecvente în folosirea ghilimelelor

Cea mai frecvente erori constau în lăsarea unui spaţiu între ghilimele şi prima şi ultima literă a textului din interior, precum şi introducerea unei punctuaţii neadecvate la terminarea textului din interiorul ghilimelelor (virgulă ori punct).

Nu se scrie: „ A specificat adeseori că ştiinţa nu i se pare de încredere ”, ci „A specificat adeseori că ştiinţa nu i se pare de încredere”.

Nu se scrie: „Apoi acesta ne-a spus că «nu vom fi în stare să rezolvăm problema,» până nu ne vom revizui atitudinea”, ci „Apoi acesta ne-a spus că «nu vom fi în stare să rezolvăm problema» până nu ne vom revizui atitudinea”. De observat că folosirea ghilimelelor în interiorul ghilimelelor este de evitat, folosindu-se ghilimelele franţuzeşti («»).

Surse: www.ortografia.ro, www.scientia.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *