„Hristos” sau „Cristos”?

Sursă foto: cleanpng.com

De ce uneori întâlnim „Hristos” scris „Cristos” şi „Iisus” scris „Isus”?

Plecăm de la constatarea că nu există un consens în privinţa (orto)grafiei şi, implicit, în ceea ce priveşte pronunţarea acestui nume în limba română contemporană. Nu este nevoie de prea mult spirit de observaţie ca să constatăm că, pe lângă forma mai frecventă, Iisus Hristos, în uz, adică în texte scrise sau în rostire, mai apar şi alte forme, precum Isus CristosIsus Christos, ori alte combinaţii ale acestui nume propriu compus.

Ca filiaţie, termenul Hristos (respectiv Christos) vine de la supranumele lui Iisus, acela de Unsul, în ebraică Messiah, iar în traducere grecească Hristos. Forma aceasta s-a consacrat de timpuriu în limbajul biblic din Răsăritul creştin, dat fiind că Evangheliile (şi alte cărţi ale Noului Testament) au fost scrise în greceşte. Din limba greacă termenul a ajuns în limba latină, în forma Christus.

Ce spun preoții?

„După mine este foarte sim­plu, Hristos se scrie cu «H», deoarece acest nume provine din limba greacă. Ne ghi­dăm după prima Evan­ghe­lie a Sfîntului Apostol şi Evanghelist Marcu scrisă în limba greacă. Aici apare Hris­tos cu «H». Cu toate că suntem un popor latin, cultura românească a fost influenţată în mare măsură de cea grecească. De aici am preluat numele Mîntuitorului”, menționa părintele Constantin Pătuleanu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.

În ceea ce priveşte nu­me­le de „Iisus”, părintele pre­cizează: „Scriem cu doi de «i» pentru a face diferenţa între Fiul lui Dumnezeu şi alte persoane care au purtat în Vechiul Testament şi poartă acest nume ca nume propriu. Este o personalizare”.

Pray Jesus Christ GIF - Find & Share on GIPHY
Sursă: giphy.com

Astăzi, întrebuinţarea celor două forme de nume referitoare la persoana Mântuitorului cunoaşte două direcţii: teologii folosesc aproape exclusiv forma Hristos, ca fiind proprie ortodoxiei, în timp ce oamenii de cultură din mediul laic folosesc forma Christos (Cristos), considerată mai „occidentală” şi mai savantă. Unii consideră că variaţiile de nume menţionate s-ar datora fluctuaţiei de pronunţie, uneori, cu tentă regională ca, de pildă, întâlnită şi la numele Cristea – Hristea. Or, aceasta nu are relevanţă în cazul celor două grafii ale numelui lui Hristos, care se justifică pe calea filiaţiilor istorice şi lingvistice prin care au ajuns până la noi.

Surse: jurnalul.ro, ziaruldeiasi.ro, ziarullumina.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *