Numeralul este partea de vorbire flexibilă care exprimă determinarea numerică a obiectelor, persoanelor, fenomenelor etc. Acesta poate denumi fie ordinea acestora, fie cantitatea (exprimată numeric), în funcție de clasa de numerale căreia îi aparține. De cele mai multe ori, numeralul determină un substantiv, iar poziția acestuia este înaintea substantivului determinat. NumeraleleRead More →

Modul unui verb reprezintă forma pe care acesta o ia, în funcție de cum își exprimă acțiunea vorbitorul. Aceasta poate fi reală (citesc), realizabilă (să citesc), exprimată printr-o dorință (aș citi), sau o poruncă (citește!). Sau cele care nu își schimbă forma după persoană (a citi, citit, citind, de citit).Read More →

Pronumele de întărire are rolul de a pune în evidență, de a sublinia persoana la care se referă. Acestea provin din vechiul pronume însu (însă), din care au derivat și pronumele dânsul/dânsa, la care se adaugă formele neaccentuate de dativ ale pronumelui personal sau reflexiv – mi, ţi, şi, ne, va, le : însumi, însăți,Read More →

Ce sunt antonimele? Cum sunt? Este posibil să găsim un antonim pentru fiecare cuvânt? Un singur cuvânt poate avea mai multe antonime simultan? Ce antonime frazeologice există? Care sunt antonimele contextuale? Cum se formează antonimele? Dacă nu știi răspunsul la una din întrebările de mai sus, echipa #gramdegramatică te invităRead More →

Paronimele sunt cuvintele asemănătoare din punct de vedere al formei, dar diferite complet, din punct de vedere al sensului. Potrivit dicționarului de paronime, cuvintele oarecum similare ca formă au, de cele mai multe ori, origini diferite. Așadar, Gram de gramatică ți-a pregătit o listă de paronime ca să înțelegi maiRead More →

Știm cu toții că limba română are multe cuvinte asimilate din alte limbi. Anume din acest motiv, adesea când ajungem să scriem un cuvânt provenit din limba franceză sau din oricare altă limbă, avem dubii, să folosim normele ortografice române sau cele ale țării de unde provine lexicul. Ca să-țiRead More →

Una dintre problemele cele mai des întâlnite constă în cazul toponimelor compuse. Atunci când scriem denumiri geografice, de locuri, ape, munți și acestea sunt alcătuite din două substantive sau substantiv și adjectiv, deseori suntem confuzi: oare punem sau nu cratimă? Iată câteva reguli de aur pentru scrierea corectă a toponimelor.Read More →

Pleoansmul este o eroare de exprimare, constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii, propoziții care repetă în mod inutil aceeași idee. Deseori, din lipsa de cunoaștere a sensului unui cuvânt, vorbitorii folosesc în același context cuvinte care definesc aceleași lucruri. Verbul „a înțelege” singur înseamnă a avea o ideeRead More →