Sursă foto: Google Images Există câteva reguli privitoare la despărţirea cuvintelor în silabe. Iată-le explicate mai jos. 1. Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în silaba următoare: ca-să; pa-du-re; u-ti-li-za-re, re-ce, ve-cin, po-diș, a-fiș, le-ge, o-lea-că, lu-nă, soa-re, ra-zei. Dacă înaintea consoanei sau după ea se aflăRead More →

Derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din alta. Derivarea se formează cu ajutorul prefixelor sau sufixelor atașate de rădăcina cuvântului. Sufixul este o îmbinare de sunete (litere din alfabet) sauRead More →

Cuvântul „dor”, care este şi substantiv, de altfel, nu se poate traduce în alte limbi, „Mi-e dor” fiind o expresie lingvistică folosită uzual de către toate zonele din România. Dacă e să ne întoarcem la rădăcina acestui cuvânt, el provine din latinescul „dolus” , care înseamnă durere. Se găsesc variaţiiRead More →

Limba română nu este doar foarte melodică și dulce la ascultare și vorbire, dar mai este și jucăușă. Ludicul vine chiar din niște curiozități pe care toți le-am jucat în copilărie, chiar dacă nu știam cum se numesc exact. Așadar, știați că limba română are cuvinte sau grupuri de cuvinteRead More →

Dincolo de cuvintele utilizate în mod curent în vorbire, limba română ascunde şi alte construcţii care definesc curiozităţi ale vocabularului naţional. Vă prezentăm astăzi o selecţie de șapte curiozităţi ale limbii române, pe care le regăsim în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. 1. Oficial, cu o lungime de 44 deRead More →